Acupunctura reduce simptomele fibromialgiei
În studiul publicat de dr. David Martin, anestezist în cadrul Clinicii Mayo se arată că acupunctura s-a dovedit eficientă în tratarea durerii, oboselii şi anxietăţii prezente la pacienţii cu fibromialgie.
Acupunctura este eficientă în tratamentul durerii de spate
„Acupunctura reprezintă o opţiune eficientă de tratament pentru durerea cronică de spate. Pacienţii au raportat nu numai reducerea intensităţii durerii dar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.” Acesta este rezultatul celui mai mare studiu acupunctură vs. metode convenţionale nechirurgicale întreprins de cercetătorii germani. „Pentru că acupunctura are un risc foarte scăzut de a prezenta efecte adverse şi doar câteva contraindicaţii, poate fi adăugată ca primă opţiune de tratament pentru durerile de spate”, a precizat dr. Heinz Endres.
Acupunctura îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor cu osteoartrită a genunchiului
Dr. Stephen Strauss, director al Centrului Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă din SUA, în urma studiului ce a inclus 570 de pacienţi cu osteoartrită a genunchiului, a spus: ”Un studiu clinic riguros şi de durată a arătat că acupunctura reduce durerea şi îmbunătăţeşte funcţionalitatea la pacienţii cu osteoartrită a genunchiului. Aceste rezultate indică faptul că acupunctura poate face parte din planul de tratament standard şi poate îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu osteoartrită a genunchiului.”
Acupunctura reduce cefaleea cronică
În urma unui studiu efectuat pe pacienţi cu cefalee cronică, s-a observat că cei care au primit şi acupunctură pe lângă tratamentul medicamentos, au raportat îmbunătăţirea calităţii vieţii şi o scădere a intensităţii durerii de circa 4 ori după 6 săptămâni de tratament. Studiul a fost condus de dr. Remy Coeytaux, profesor la Universitatea din North Carolina.